Meizu 16s apare în noi fotografii; De această dată vedem panoul spate și camera sa foto triplă

526 ori
<b>Meizu 16s apare în noi fotografii; De această dată vedem panoul spate și camera sa foto triplă</b>Meizu 16s a apărut până acum mai degrabă cu faţa, decât cu spatele, iar recent am văzut şi câteva benchmarkuri ale sale. Azi revine, dar cu o scăpare axată pe camera din spate, ce pare să fie una triplă. Ştim deja cum arată

Meizu 16s a apărut până acum mai degrabă cu faţa, decât cu spatele, iar recent am văzut şi câteva benchmarkuri ale sale. Azi revine, dar cu o scăpare axată pe camera din spate, ce pare să fie una triplă. Ştim deja cum arată handsetul în zona frontală, unde vine cu muchii foarte înguste şi fără decupaje în ecran.

Meizu 16s

Am văzut şi că procesorul sau Snapdragon 855 îi permite să atingă scoruri excelente în AnTuTu. Flagshipul Meizu apare pe alb aici, cu un spate care nu te duce cu gândul la un flagship. E foarte minimalist şi pare să fie o machetă mai degrabă decât telefonul real. Ştiam că are o cameră de 48 de megapixeli la bord, dar ea va fi însoţită de încă 2 senzori în spate. E vorba despre un senzor Time of Flight, înconjurat de bliţul LED sub formă de inel şi inca o cameră, probabil cea telephoto sau ultra wide.

Sursa din China care a postat fotografiile ne prezintă două variante de Meizu 16s, una cu logo centrat pe spate şi una cu logo pus lateral în stânga, cu scriere pe verticală. Zvonurile afirmă că terminalul va sosi cu un ecran AMOLED de 6.2 inch, cu cititor de amprente integrat în display, 6 GB RAM şi 128 GB stocare.

Senzorul principal de 48 MP este un Sony IMX586 şi va veni cu stabilizare optică. Terminalul este aşteptat în magazine în luna mai.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×