Spy Shop Black Friday 2017

Mobicast 25: Podcast Mobilissimo.ro despre sosirea tabletei Xiaomi Mi Pad, finala Cupei Mondiale și mega concedierile Microsoft

Autor:  | Publicat în:  Mobicast 1.121 ori
<b>Mobicast 25: Podcast Mobilissimo.ro despre sosirea tabletei Xiaomi Mi Pad, finala Cupei Mondiale și mega concedierile Microsoft</b>Dacă e vineri, e Mobicast și am ajuns la ediția cu numărul 25 a podcastului Mobilissimo.ro săptămânal. Vă reamintesc că încă puteți câștiga o tabletă Allview Viva H7 Life la concursul nostru și am primit între timp o mulțime de produse...

Dacă e vineri, e Mobicast și am ajuns la ediția cu numărul 25 a podcastului Mobilissimo.ro săptămânal. Vă reamintesc că încă puteți câștiga o tabletă Allview Viva H7 Life la concursul nostru și am primit între timp o mulțime de produse în teste. Am cumpărat un Xiaomi Mi Pad de la un retailer italian, la prețul de 299 euro și vom testa tableta în zilele viitoare.

între timp am primit și Nokia Lumia 930 în teste și tableta Evolio Quattro 3G. Pot să vă spun deja că Xiaomi Mi Pad face poze bune și că bateria să tine 10 ore în regim de playback video HD. Trecând la știrile ultimei săptămâni am fost șocat de acea invenție numită Mind RDR, care în tandem cu un Google Glass permite executarea comenzilor pe headsetul Google cu puterea gândului. Trebuie doar să vă concentrați într-un punct, iar undele cerebrale vor deveni comenzi.

Apoi am aflat că avem multă treabă pe 22 iulie, dată la care se lansează atât Xiaomi Mi4, cât și un nou flagship Huawei, probabil Ascend D3. Mi4 va sosi cu un display QHD de 5.5 inch dacă zvonurile sunt adevărate, dar și un procesor Snapdragon 805, 3 GB RAM și o cameră de 16 MP cu OIS+. Produsul ar putea avea un preț de 322 dolari. Terminalul Huawei va avea un design metalic, va aduce cu un HTC One și ar putea include un nou procesor puternic produs de către Huawei, plus nouă interfața plata Emotion UI 3.0.

Am avut și o știre despre alergia la iPad pe Mobilissimo.ro, vinovatul fiind aici nichelul pe care îl conțin anumite terminale moderne. Nokia a început tot în ultimele zile să ofere actualizarea la Windows Phone 8.1 în versiunea Cyan, care ar trebui să se finalizeze pe toate modelele Lumia compatibile până la final de vară. Apple și IBM au încheiat un parteneriat care se axează pe zona enterprise, iar BlackBerry și Zynga au fost puse pe lista neagră de o publicație de pe Wall Street, care le vede dispărute până la final de 2015.

HTC One Minia primit Sense 6.0 printr-o actualizare, iar vestea săptămânii e că Microsoft a concediat 18.000 de angajați și a închis proiectul Nokia X. Majoritatea celor concediați erau foști angajați Nokia Devices, peste 12.000 fiind disponibilizați. RCS & RDS a venit cu o oferă Digi Mobil ce include roaming național de date de 100 MB pe lună oferit gratuit, până în luna septembrie, iar clienții au fost mai degrabă dezamăgiți decât încântați.

A fost anunțat și LG G3 Beat, adică versiunea Mini de G3, care păstrează autofocusul laser, dar aduce un ecran HD de 5 inch, procesor quad core Snapdragon 400 și 8 GB stocare, plus o cameră de 8 MP. BlackBerry a lansat un asistent virtual în genul lui Cortana și Siri, iar Allview a anunțat cea mai ieftină tableta cu ecran IPS și procesor Intel Atom: Viva i7. Am trecut apoi la întrebări, cu mențiunea că sunt cam puține (în jur de 70) postate la Mobicast 24, dar pe forum am găsit câteva interesante.

Am răspuns la întrebări legate de achiziția lui iPhone 6, recomandări cu privire la iPad Mini Retina sau alte tablete și întrebări legate de jocul Godfire. Am mai vorbit puțin și despre Galaxy Note 4 și dotările sale, am recomandat un telefon cu preț accesibil pentru cineva cu buget de 1300 lei și v-am spus ce video folosesc pentru testul de baterie pe tablete și telefoane. în secțiunea Diverse am comentat puțin finala Cupei Mondiale, am amintit și de finală mică și am afirmat cu tărie că Messi nu merită să fie MVP la acest campionat.

V-am spus despre concertul Paradise Lost din septembrie, despre modificări ale super eroilor de la Marvel și ați aflat când sosește probabil jocul anului pe telefoane și tablete: Modern Combat 5. Gameloft îl lansează pe 24 iulie, deci săptămâna viitoare și mă gândesc serios să cumpăr un iPad Mini Retina doar pentru acest joc. în cele din urmă ați aflat ce update-uri au mai primit jocurile Angry Birds.

Cam acesta a fost Mobicast 25, vă aștept că de obicei cu întrebări, curiozități, recomandări și comentarii pe canalul YouTube Mobilissimo.ro, pe forum și pe site, dar și pe Facebook și Google+.
​

Smart TV Philips 43PUS6162/12, 108 cm, Ultra HD 4K + Tastatura Logitech K400 Plus, Wireless, USB, Negru (CADOU) ▶▶▶ 975 lei
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×