Noi fotografii cu HTC 10 ajung pe internet; vedem un prototip funcțional de această dată

1.965 ori11-03-2016
Noi fotografii cu HTC 10 ajung pe internet; vedem un prototip funcțional de această dată

După o perioadă de câteva zile în care leak-urile cu HTC 10 păreau a se fi oprit, iată că astăzi avem în față noi fotografii cu flagship-ul pregătit de către taiwanezi. Vedem de această dată un prototip funcțional ce ne prezintă și homescreen-ul din Android 6.0 Marshmallow, OS însoțit de interfața HTC Sense.

Totodată putem aruncă o privire și asupra design-ului inspirat din ultimele 2-3 modele din seria One, telefonul fiind mai mult o combinație de idei și elemente. Cum știam încă din precedentele leak-uri, smartphone-ul ne va aduce un buton home fizic cu scanner de amprente, o cameră foto cu focalizare laser și un display cu rezoluție Quad HD.

Printre dotările telefonului vom mai întâlni procesorul quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 4 GB memorie RAM, conectivitate 4G LTE și suport pentru carduri microSD. Cum leak-urile și zvonurile se tot adună în ultima vreme, ne-am putea aștepta ca lansarea lui HTC 10 să aibă loc foarte curând, poate chiar înainte de sfârșitul acestei luni.

Sursa: phonedog.com
Taguri: HTC HTC One M10 HTC 10 imagini HTC 10 lansare HTC 10 fotografii HTC 10 specificatii HTC 10

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.