Noutăţile Allview din 2019: calendarul include telefoane pliabile, cu proiector, cameră triplă și TV-uri noi

Autor:  | Publicat în:  Allview 4.737 ori
<b>Noutăţile Allview din 2019: calendarul include telefoane pliabile, cu proiector, cameră triplă și TV-uri noi</b>V-am obişnuit ca în ultimii ani să vă prezentăm pe final de an calendarul de lansări Allview pe anul următor. În 2019 calendarul a sosit puţin mai târziu, dar îl avem şi e full de teasere, surprize şi noutăţi. Se pare că brașovenii

V-am obişnuit ca în ultimii ani să vă prezentăm pe final de an calendarul de lansări Allview pe anul următor. În 2019 calendarul a sosit puţin mai târziu, dar îl avem şi e full de teasere, surprize şi noutăţi. Se pare că brașovenii au planuri mari în acest an şi ce e drept ştiam că Seria X de telefoane pe care o pregătesc vrea să se dueleze cu modelele din afară. Hai să vedem ce putem ghici din imaginile calendarului.

Ianuarie:

Calendar lansari Allview 2019

Ianuarie 2019 a fost clar luna lansărilor de televizoare Allview inteligente, cu funcţii smart, cu Android şi cu rezoluţii 4K. Se conectează la Google Assistant şi AVI şi au început deja să ajungă la toţi marii retaileri la preţuri bune.

Februarie:

Calendar lansari Allview 2019

În luna care tocmai a început ne aşteaptă un nou telefon cu proiector de la Allview. Se vede pe spatele terminalului inscripţia "Laser Projector" şi vedem şi fluxul de lumină cum iese de sus. Ultima oară când Allview lansa aşa ceva era în toamna lui 2017, prin Allview X4 Soul Vision, care nu a fost rău deloc.

Martie:

Calendar lansari Allview 2019

În martie ne aşteaptă noi smartphone-uri cu cameră duală în spate şi noul decupaj tip "picătură". Judecând după fata din imagine ar fi handseturi tinereşti, cu cititor de amprente în spate şi dotări high midrange probabil. Şanse mari să aibă Android Pie preinstalat.

Aprilie:

Calendar lansari Allview 2019

În luna în care sărbătorim Paştele, Allview vine şi cu nişte telefoane noi, cu design inovator. Pare să fie un device care nu are cameră selfie la vedere şi nu o văd nici "decupată" în panoul de ecran. Înseamnă că acest device este un slider, cu cameră sau camerele selfie glisând din zona superioară, în stil Xiaomi Mi Mix 3 şi Honor Magic 2.

Mai:

Calendar lansari Allview 2019

În luna mai ne aşteaptă pe lângă primele zile de plajă şi o tabletă cu dimensiuni generoase, un fel de rival pentru Samsung Galaxy View. Poate la fel de bine să fie o boxă inteligentă cu AVI şi cu ecran, ce e drept. Văd că va avea reţete, funcţie interfon, conectare la TV şi streaming muzical. Probabil şi ceva funcţii smart home.

Iunie:

Calendar lansari Allview 2019

În iunie începem să ne uităm la meciuri de calificare la EURO 2020, cu speranţa că şi România va fi acolo. O vom face pe noile televizoare Allview, care vin cu design minimalist, mai multe funcţii smart, integrare profundă a lui AVI şi cred că şi aplicaţii dedicate HBO GO şi Netflix. Poate şi un App Store Allview?

Iulie:

Calendar lansari Allview 2019

Luna iulie pare să aducă cea mai mare noutate pentru Allview din ultimii ani: un telefon cu o cameră triplă. Ar putea fi Allview Soul X6 Pro, cu o cameră principală de 48 MP să zicem, cameră cu obiectiv ultra wide şi o cameră tele cu zoom optic 2X. Nu m-ar mira să vedem şi un design în degrade în stil Huawei P20 Pro sau Mate 20 Pro. Interesantă amplasarea a bliţului deasupra camerei.

August:

Calendar lansari Allview 2019

August e despre produse smart home, cu un device inteligent pentru locuinţă, un soi de termostat din ce văd. Ar putea fi şi un hub care să conecteze aparatele deştepte din casă între ele. Un set de senzori de fum, securitate, gaz, nu ar strica.

Septembrie:

Calendar lansari Allview 2019

În Septembrie începe şcoala şi la fix pentru Back to School avem un laptop cu ecran edge to edge. Ar putea fi un fel de MacBook Air de buget. Nu aş fi surprins să văd că au pus webcam-ul sub un buton al tastaturii sau într-un periscop care se ridică din ecran. Sper să fie "motorizat" de un Core i.

Octombrie:

Calendar lansari Allview 2019

Octombrie se lasă cu un purtabil de fitness, cu design minimalist, judecând după calendar. Nu pare să fie un smartwatch din acela business, ci mai degrabă unul sportiv. Probabil vine cu senzor de puls, măsurătoare calorii, paşi şi somn, plus multiple curele de schimb.

Noiembrie:

Calendar lansari Allview 2019

Noiembrie e iarăşi despre televizoare, cu muchii ultra înguste, diagonale şi mai mari şi funcţii şi mai smart. O parte din mine este intrigată de acel "5" de pe ecran şi nu pot decât să mă gândesc la un device 5G în aceeaşi lună. S-ar putea referi totuși la o diagonală de 55 inch.

Decembrie:

Calendar lansari Allview 2019

În decembrie vine şi lovitura de graţie: primul telefon pliabil Allview. Acest segment va fi deja înfloritor la acea vreme, iar Allview îşi va arăta muşchii în companie selectă, existând deja pliabile Huawei, Samsung, Xiaomi, poate şi Motorola şi ASUS. Vedem aici un device cu o porţiune mediană curbată şi flexibilă şi două ecrane, care se poate deschide ca o tabletă. Mă aştept la un nume ca Allview Fold.

Practic Allview nu ratează nici un trend în 2019 şi aşteptăm să vedem dacă se produce sau nu trecerea la procesoare Snapdragon, aşa cum se zvonea la un moment dat. Personal aş vrea să îi văd lansând şi un telefon de gaming sau un device 5G, dar cine ştie ce surpriză mai apare pe parcursul anului.

⚡ Poți obține extra 20 euro pentru accesorii, cumpărând telefonul OnePlus 6T folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×