Panoul frontal a lui iPhone 6 ajunge pe web; acesta scoate la iveală o diagonală de 4.3 inch

910 ori 03-03-2014
Panoul frontal a lui iPhone 6 ajunge pe web; acesta scoate la iveală o diagonală de 4.3 inch

Potrivit zvonurilor din ultimul timp, se așteaptă ca în acest an cei de la Apple să lanseze pe piață două modele iPhone ce vor dispune de un display mai mare, cuprins între 4.7 inch și 5 inch. Recent, o poză ce prezintă o serie de panouri frontale, printre care se află și un presupus panou pentru iPhone 6.

Din câte se poate observa în imaginea de mai sus, iPhone 6 va păstra dimensiunile vechii generații, dar cu toate acestea va integra un display cu margini foarte subțiri, astfel fiind posibilă creșterea în diagonală a display-ului. Totuși, mărimea maximă a display-ului nu va putea depăși diagonala de 4.3 inch.

Această componentă este așezată lângă un panou de iPhone 4/4s, respectiv unul de iPhone 5/5s, tocmai pentru a se scoate în evidență diferența dintre acestea. Spre deosebire de anii precedenți, Apple ar putea lansa noua generație iPhone chiar în această vară, mai precis în luna iulie.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>