Phabletul Lumia 1330 ajunge pe web Într-o presupusă imagine hands on

938 ori 29-12-2014
Phabletul Lumia 1330 ajunge pe web Într-o presupusă imagine hands on

Cu puțină vreme în urmă am văzut specificațiile lui Lumia 1330 ajunse pe web prin intermediul unui benchmark și astăzi descoperim și o imagine hands on cu acest phablet. Lumia 1320 a fost apreciat în recenzia sa la Mobilissimo.ro, deci ne intrigă noul model.

El va avea o cameră de 14 megapixeli în spate, pe care o și vedem în  această imagine, senzorul fiind mult mai discret decât îmi imaginam. Noul handset ar putea debuta la CES 2015 împreună cu alte noi modele Lumia, iar el va avea un display 720p de 5.7 inch, dacă zvonurile sunt reale, plus 1 GB RAM și camera frontală selfie de 5 MP. Fotografia a fost postata pe rețeaua de socializare chineză Baidu, deci telefonul e testat în Asia în aceste momente.

Evident privim cu precauție orice leak de acest gen, mai ales că telefonul pare destul de comun în această imagine și dacă îl comparăm cu palma utilizatorului, nu pare a avea mărime de phablet. Camera sa va avea tehnologie Zeiss, dar nu putem garanta că va primi și aport Pureview. Vom afla mai multe fie la CES 2015, fie la MWC...

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>