Producția smartphone-ului pliabil Samsung va începe în noiembrie; ar sosi cu ecran OLED de 7.3 inch

Autor:  | Publicat în:  Samsung 919 ori
<b>Producția smartphone-ului pliabil Samsung va începe în noiembrie; ar sosi cu ecran OLED de 7.3 inch</b>Fix în perioada târgului de tehnologie CES 2018 apare în online și vestea că smartphone-ul pliabil Samsung Galaxy X se va lansa abia în toamnă. Se menționează aici că sud-coreenii vor demara producția din noiembrie 2018 și că device-ul

Cumva fix în perioada târgului de tehnologie CES 2018 din Las Vegas apar și noi vești despre smartphone-ul pliabil pregătit de către sud-coreenii de la Samsung, un dispozitiv cunoscut sub numele de Samsung Galaxy X. Potrivit unui raport emis de către publicația etnews.com se pare că Sammy are de gând să dea startul producției pentru acest smartphone abia din noiembrie, semn că lansarea ar putea veni abia în 2019.

Se notează aici faptul că terminalul va opta pentru un display OLED flexibil cu diagonala de 7.3 inch, ecran ce își va reduce dimensiunea atunci când este pliat. Potrivit publicației mai sus menționate, Samsung chiar prezintă în aceste momente un prototip al acestui ecran în spatele ușilor închise de la CES 2018.

Dacă vă amintiți, chiar CEO-ul Samsung a confirmat că un asemenea telefon este în pregătire și că inițial producția sa va fi limitată la doar 100.000 unități. Sunt mari șanse ca smartphone-ul să sosească doar pe piața din Coreea de Sud acolo unde va fi organizat un soi de test similar cu ce s-a întâmplat în trecut cu Samsung Galaxy Note Edge. Ulterior s-ar putea perfecționa design-ul și oferi un terminal la nivel global.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×