Samsung Galaxy A90 primeşte un clip video foarte convingator, cu un mecanism glisant şi rotativ pentru cameră (Concept)

1.208 ori
<b>Samsung Galaxy A90 primeşte un clip video foarte convingator, cu un mecanism glisant şi rotativ pentru cameră (Concept)</b>Samsung a lansat deja grosul noii generaţii de telefoane Galaxy A, dar în cadrul sau regăsim şi un soi de flagship, modelul Galaxy A90. Acesta a avut o sumedenie de scăpări până acum, axate pe faptul că va avea o cameră rotativă

Samsung a lansat deja grosul noii generaţii de telefoane Galaxy A, dar în cadrul sau regăsim şi un soi de flagship, modelul Galaxy A90. Acesta a avut o sumedenie de scăpări până acum, axate pe faptul că va avea o cameră rotativă şi glisantă sus pentru selfie. Azi vedem şi un concept foarte convingător, care include şi randări şi un clip video.

Samsung Galaxy A90

Creaţia îi aparţine lui Waqar Khan şi ce scoate în evidenţă aceasta serie de randari e faptul că zvonacul @IceUniverse le-a confirmat drept "aproape complet corecte". Ice Universe este o sursă la fel de respectată ca Evan Blass, în comunitatea zvonacilor. Ceea ce vedem aici este un mecanism familiar, la nivel de slider.

Am văzut ceva similar şi pe Oppo Find X, respectiv pe Xiaomi Mi Mix 3. Diferenţa e că acea porţiune glisantă nu include doar o cameră clasică, ci una care se şi roteşte. Aminteşte vag de Oppo N1, doar că fără un mecanism rotativ așa butucănos. Dacă devine realitate această abordare, atunci nu mai facem diferenţa între camera principală şi cea selfie, ele fiind una şi aceeaşi.

Problema e că mai multe părţi mobile înseamnă o predispoziţie mai mare la daune şi defecţiuni. Galaxy A90 va avea cititor de amprente în ecran şi nu va veni cu deblocare facială. Altminteri designul pare destul de reuşit, chiar dacă atipic pentru ce a produs Samsung în ultima vreme. Lansarea lui A90 ar trebui să aibă pe loc pe 10 aprilie.

Mai aşteptăm telefonul sa aibă senzor de 48 MP Sony în spate, însoţit de o cameră telephoto şi una ultra wide. Primim şi Android Pie, One UI şi cel puţin 6 GB RAM.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×