Samsung Galaxy Note 10 Pro ar putea fi numele variantei high end de Note 10

606 ori15-04-2019
Samsung Galaxy Note 10 Pro ar putea fi numele variantei high end de Note 10

În ultimele săptămâni s-a speculat intens cu privire la strategia pe care o va aborda Samsung pentru phabletul Galaxy Note 10. Analiştii şi experţii, dar şi zvonacii se aşteaptă la o adevărată serie de produse, inclusiv un model compact şi unul 5G. Azi apare perspectiva numelui Samsung Galaxy Note 10 Pro.

Zvonurile despre device se tot adună şi includ detalii despre un design fără butoane, dar şi fără cameră selfie, mutată în stylus. Iniţial erau menţionate 2 variante de Note 10, dar mai nou ar fi 4. Două vor fi 4G şi două vor fi 5G. Varianta Note 10 de bază ar avea diagonală de 6.28 inch, iar cea Note 10 Pro de 6.75 inch.

Denumirea de Note 10 Pro a fost propagata de către zvonacul Ice Universe, o sursă la fel de solidă ca Evan Blass în ultima vreme. Terminalul este aşteptat în perioada lunii august, iar inspiraţia Samsung de a lansa o variantă şi mai compactă/accesibilă a venit după ce Galaxy S10e a fost bine primit.

Aşteptăm noutăţi la nivel de stylus, o baterie mai generoasă, 4 camere în spate, care ar fi similare cu ce vedem pe Galaxy S10 5G. Procesorul rămâne probabil un Snapdragon 855/Exynos 9820 şi ajungem de la 8 GB RAM la 12 GB în versiunile acestui device. E bătută în cuie şi cel puţin o cameră tele cu zoom optic 2x, o cameră ultra wide, principală şi Time of Flight.

Sursa: Sursa foto cover: phonearena.com Via: pocketnow.com
Taguri: Samsung Samsung Galaxy Note 10 Pro Samsung Galaxy Note 10 Varianta high-end Versiuni Leak

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.