Samsung Galaxy Note II are o evoluție foarte bună, astfel că după ce aflam că Samsung a vândut 3 milioane de unități ale phabletului la început de lună, acum descoperim că numărul a ajuns la 5 milioane. Terminalul cu ecran de 5.5 inch a atins această performanță în doar două luni de la debutul sau pe piață.
Predecesorului său i-au trebuit 5 luni pentru a atinge o performanță similară. Pentru cei nefamiliarizați cu terminalul, Note II vine cu un display Super AMOLED HD de 5.5 inch, procesor quad core de 1.6 GHz și 2 GB RAM. Avem și o cameră de 8 megapixeli în partea din spate și phabletul vine la pachet cu un nou stylus S Pen, cu peste 1000 de nivele de presiune. Galaxy Note II s-a făcut remarcat în recenzia noastră prin durata sa de viață foarte bună in cazul bateriei, care va duce lejer la 2 zile de funcționare, ba chiar și mai mult.
în plus, device-ul are un sistem de multitasking Multi Window unic, care implică rularea pe jumătate de ecran a doua aplicații cu funcționalitate completă și alternarea lor cu alte aplicații prin drag and drop pe ecran. La asta se adăuga o multitudine de activități pe care le puteți executa în S Note cu S Pen, de la calcule matematice, la desene geometrice, decupaje, scris de mână recunoscut drept text și multe, multe altele.
Preț Samsung Galaxy Note II N7100 în magazinele online: