Smartphone-ul de gaming Nubia Red Devil apare într-o imagine blurată; Iată ce aduce unic

814 ori
<b>Smartphone-ul de gaming Nubia Red Devil apare într-o imagine blurată; Iată ce aduce unic</b>Ne mai desparte doar o zi de lansarea lui ZTE Nubia Red Devil, un nou smartphone de gaming ce se remarcă printr-un design mai deosebit. Descoperim între timp o imagine cu produsul, ce-i drept cam blurată, dar suficient de bună pentru a dezvălui

Lansările de terminale de gaming iau amploare în ultima vreme, astfel că după sosirea lui Xiaomi BlackShark săptămâna trecută ne pregătim de debutul lui Nubia Red Devil. Acest telefon a apărut în peisaj cu doar câteva zile în urmă când am aflat că lansarea sa este programată pentru ziua de 19 aprilie, adică chiar mâine. Până atunci avem ocazia să vedem terminalul într-o imagine cu iz oficial ce dezvăluie elemente interesante.

Nubia Red Devil

Ce-i drept randarea este cam blurată, dar suficient de bună pentru a scoate la iveală câteva detalii cheie. În primul rând observăm că telefonul vine cu un ecran 18:9 destul de generos (probabil 6 inch) și că optează pentru o carcasă unibody metalică ce are parte de un design special în partea din spate.

Aici regăsim o cameră singulară și chiar sub ceva ce pare a fi scanner-ul de amprente. Și mai jos sub forma unei fâșii avem o bandă RGB interesantă care va crea un efect luminos ce amintește de produsele Razer. Totodată în spate se remarcă și un decupaj special ce are rolul de a aerisi telefonul, asta pentru că anterior aflam faptul că Nubia optează aici pentru un sistem de răcire pe bază de aer.

Ca dotări am putea primi aici un procesor Snapdragon 845, 8 GB de RAM și 128 GB de stocare flash, cât și o baterie de 4000 mAh care să contribuie la ore bune de gameplay. Mâine aflăm toate detaliile, inclusiv prețul!

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×