Top 10 articole Mobilissimo.ro pe săptămână 6 - 13 mai - review ASUS Transformer Pad 300, unboxing HTC One S, noi aplicații interesante!

1.359 ori
<b>Top 10 articole Mobilissimo.ro pe săptămână 6 - 13 mai - review ASUS Transformer Pad 300, unboxing HTC One S, noi aplicații interesante!</b>După 2 săptămâni dominate autoritar de știri despre Samsung Galaxy S III, iată că în sfârșit avem o săptămână în care luăm o pauză de la invazia acestui device în media. în această săptămână v-am oferit o recenzie de tableta, un...

După 2 săptămâni dominate autoritar de știri despre Samsung Galaxy S III, iată că în sfârșit avem o săptămână în care luăm o pauză de la invazia acestui device în media. în această săptămână v-am oferit o recenzie de tabletă, un unboxing de telefon foarte interesant, concursuri, articole despre aplicații și multe noutăți. Hai să vedem ce a fost nou în lumea telecom în ultima săptămână.

10) ASUS PadFone disponibil deja în Taiwan, iată următoarele țări în care va sosi și iată și prețul său! (Video)

Pe locul 10 se afla faimosul ASUS PadFone, hibridul telefon-tableta care urmează să sosească în curând și în Europa. Bazat pe un procesor Snapdragon S4, telefonul care stă la baza acestui hibrid este prezentat într-un clip promoțional în acest articol. Vă reamintesc că smartphone-ul se introduce în tableta PadFone Station într-o fantă specială, iar tableta se conectează la o tastatură dock, transformându-se astfel într-un laptop. Se vehiculează un preț de 699 euro.

9) HTC One S unboxing - scoatem din cutie cel mai subțire HTC (Video)

HTC One S unboxing - scoatem din cutie cel mai subțire HTC (Video)După ce i-am făcut recenzia lui HTC One X, primul telefon quad core din țara noastră, iată că a ajuns la noi un alt terminal din seria HTC One. Este vorba despre HTC One S, pe care îl vedeți scos din cutie în acest articol. Telefonul este de fapt cel mai subțire HTC lansat vreodată, arata excelent și scoate rezultate foarte bune în benchmark-uri, mai bune chiar decât One X în unele teste. Așteptați-vă și la o recenzie completă cât de curând!

8) Vreți să vedeți cum arăta Android OS la început, în zilele când nici nu era folosit cu touchscreen? (Video)

Vreți să vedeți cum arăta Android OS la Început, În zilele când nici nu era folosit cu touchscreen? (Video)Pe locul 8 avem un articol nostalgic de la Mircea Vasile, în care vă arătăm cum arată Android OS la începuturile sale, când ideea de touchscreen nu era atât de mainstream. Android Inc. a fost o companie fondată în California în 2003, iar Google a cumpărat această firmă în 2005, cu tot cu ideile sale de OS. în 2007 a apărut Open Handset Alliance și a fost lansat și SDK-ul beta pentru Android. Ei bine, aflați că de fapt conceptul din spatele lui Android, versiunea Angel Cake 1.0 a apărut în toamna lui 1998, dar mai multe despre asta în articol.

7) Review ASUS Transformer Pad 300 - tableta quad core cu OS fluid, baterie impresionantă, porturi variate (Video)

Review ASUS Transformer Pad 300 - tableta quad core cu OS fluid, baterie impresionantă, porturi variate (Video)Ce costa 1.850 și e cea mai atractivă tableta Android a momentului? ASUS Transformer Pad 300, un produs care a primit de la noi nota 9 și al cărui review video detaliat plus cel text îl vedeți aici. I-am făcut teste benchmark, i-am probat camera de 8 megapixeli, i-am testat bateria și tastatura dock și am conectat chiar un joystick de PlayStation 3 pentru a ne juca un joc. La final am decis: ASUS a realizat o super tableta pentru publicul de masă, un device quad core cu adevărat reușit.

6) S-a lansat recunoașterea limbii române pe smartphone. Dragon Dictation și Dragon Search în România! (Video)

S-a lansat recunoașterea limbii române pe smartphone. Dragon Dictation și Dragon Search În România! (Video)în cadrul unui eveniment ce l-a avut ca MC pe George Buhnici a fost lansată aplicația Dragon Dictation cu recunoașterea limbii romane pe smartphone. Compania multinațională Nuance este în spatele acestei idei. Dragon Dictation este un soft pentru recunoaștere vocală, care folosește un motor unic de recunoaștere a tonului natural al limbajului. Aplicația este disponibilă doar pe iOS deocamdată. Tehnologia celor de la Nuance este de 5 ori mai rapidă decât inputul prin intermediul tastării.

5) TOP 5: Cele mai bune telefoane cu Windows Phone

TOP 5: Cele mai bune telefoane cu Windows PhoneLa mijlocul topului nostru săptămânal găsiți un... top al telefoanelor Windows Phone considerate cele mai bune. Pe primul loc îl avem pe Nokia Lumia 800, care a intrat oficial în țara noastră după un eveniment de lansare Nokia la începutul lui aprilie. Pe 2 apare și HTC Titan, cu uriașul ecran de 4.7 inch și o cameră deloc rea de 8 MP. Apoi vine Samsung Omnia W, urmat de HTC Radar și Nokia Lumia 710, smartphone-ul midrange cu carcasa interschimbabilă adresat tinerilor.

4) Nokia Lumia 900 în România - primele impresii

Nokia Lumia 900 În România - primele impresiiîn această săptămână a avut loc Mobile Marketing Conference 2012, la care a participat și redactorul nostru Emil Dragota. La eveniment Nokia a fost partener oficial și cu această ocazie a adus doua terminale noi în România și foarte interesante: low-end-ul Nokia Lumia 610 NFC și Nokia Lumia 900. Pe acesta din urmă îl vedeți detaliat de către Emil, care ne povestește despre primele sale impresii cu privire la telefonul văzut live la MMC 2012. Telefonul dispune de un display AMOLED de 4.3 inch, 512 MB RAM, Windows Phone 7.5 Mango și CPU single core de 1.4 GHz.

3) Samsung Galaxy S III acum și în oferta evoMAG.ro, iată prețul!

Samsung Galaxy S III acum și În oferta evoMAG.ro, iată prețul!Samsung Galaxy S III, primul telefon quad core produs de Samsung a ajuns acum și la Evomag.ro, în regim de precomanda. Prețul aplicat de acest retailer este 2.799 lei pentru smartphone-ul cu ecran de 4.8 inch lansat la Londra pe 3 mai. Terminalul e disponibil pe alb sau albastru, iar el a primit între timp și oferte din partea operatorilor locali, astfel că nu rămâne decât să alegem cine ne va vinde noul model. în curând vom primi și noi acest telefon în teste și vă vom oferi un review detaliat.

2) Cum să vindeți rapid și eficient vechile telefoane și nu numai!

Cum să vindeți rapid și eficient vechile telefoane și nu numai!Vreți să scăpați de telefonul vostru mai vechi și nu știți exact cum să faceți produsul mai atractiv? în articolul lui Mircea găsiți câteva sfaturi foarte utile. Pentru început, trebuie să îl aduceți la setările de fabrică, resetându-l și aici găsiți sfaturi pentru terminale iOS și Android. Apoi vine aspectul prezentării, unde trebuie să postați fotografii reale cu telefonul, specificații tehnice precise și să fiți sinceri cu privire la defectele produsului pe care încercați să îl vindeți. Mai multe sugestii găsiți în articol!

1) Soluție GPS GRATUITĂ, cu una din cele mai bune aplicații existente pentru Android și iOS!

Soluție GPS GRATUITĂ, cu una din cele mai bune aplicații existente pentru Android și iOS!Pe locul întâi în această săptămână găsim articolul lui Mirecea despre o soluție GPS gratuită foarte atractivă, numită CoPilot și disponibilă pe Android sau iOS. CoPilot nu are faima lui iGO sau Navigon, dar este o aplicație excelentă și gratuită. Pentru a folosi CoPilot va fi nevoie să vă creați un cont, apoi să selectați limba și vocea de ghidare, cu mențiunea ca limba romană este inclusă. Apoi veți descărca harta pentru țara dorită și odată ce veți alege o hartă, pentru restul trebuie plătit. Prețul este de 30 euro pentru Europa Centrală și de Est. Nu aveți afișare 3D sau ghidare turn by turn în aplicație, dar funcția poate fi activată prin plata unui tarif modic. Mai multe detalii în articol.

A mai trecut o săptămână de primăvară și ne apropiem de intrarea în vara cea torida. Urmează o săptămână în care veți vedea recenzia noastră video pentru HTC One S, câteva noi review-uri de aplicații și jocuri și posibil și un unboxing al unui nou terminal mobil. Rămâneți pe Mobilissimo.ro, fiți activi pe Forum și aruncați câte o privire și pe canalul nostru YouTube!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×