Trimestrul 4 din 2017 a venit cu pierderi serioase pentru taiwanezii de la HTC; Iată cifrele

Autor:  | Publicat în:  HTC 815 ori
<b>Trimestrul 4 din 2017 a venit cu pierderi serioase pentru taiwanezii de la HTC; Iată cifrele</b>Deși afacerea încheiată cu Google le-a adus celor de la HTC un boost la capitolul lichidități, iată că firma taiwaneză nu o duce prea bine în această perioadă. Descoperim că în trimestrul 4 din 2017, cei de la HTC au înregistrat pierderi serioase

Cu toate că taiwanezii de la HTC au încheiat de curând o afacere bănoasă cu cei de la Google, se pare că rezultatele acestei tranzacții se vor simți abia în trimestrul 1 din 2018. Vă amintim că HTC și-a vândut o mare parte din diviza mobilă către Google, asta pentru suma de aproximativ 1.1 miliarde de dolari, cifră care potrivit oficialilor ar urma să urce rezultatele financiare din următorul trimestru.

HTC

Momentan descoperim că în ultimul trimestru (Q4 din 2017), firma taiwaneză a înregistrat rezultate financiare îngrijorătoare. Astfel, în perioada octombrie-decembrie 2017 s-au obținut venituri de 540 milioane de dolari, o cifră nu chiar rea dacă nu am afla că pierderile s-au ridicat la 337 milioane de dolari.

Acestea ar fi puse pe seama competiției de pe piață și a inventarului produselor ale căror prețuri au suferit un declin. Normal ar fi fost ca în această perioadă compania să înregistreze creșteri de pe seama vânzărilor de sărbători, dar se pare că publicul nu a mers pe produsele semnate HTC, cel mai probabil din cauza prețurilor mari practicate.

În altă ordine de idei, suntem informați că HTC va folosi banii primiți de la Google pentru investiții în tehnologii viitoare. De asemenea, în acest an este de așteptat ca HTC să lanseze un număr redus de telefoane, urmând a exista un singur flagship numit HTC U12+.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×