Produse evoMAG.ro

Zombie Anarchy Review (Vernee Apollo Lite): un fel de Walking Dead mai vesel, mai strategic şi cu iz de Blitz Brigade

Autor:  | Publicat în:  Jocuri  Vernee 1.083 ori
<b>Zombie Anarchy Review (Vernee Apollo Lite): un fel de Walking Dead mai vesel, mai strategic şi cu iz de Blitz Brigade</b>Zombie Anarchy e un cocktail atât de mare de jocuri, încât e chiar complex să îl defineşti. Pe de o parte avem grafică şi personaje de Blitz Brigade, abordarea gameplay-ului în stil Walking Dead No Man's Land şi atmosfera lui Dying Light, doar ca un pic..

Zombie Anarchy e un cocktail atât de mare de jocuri, încât e chiar complex să îl defineşti. Pe de o parte avem grafică şi personaje de Blitz Brigade, abordarea gameplay-ului în stil Walking Dead No Man's Land şi atmosfera lui Dying Light, doar ca un pic mai veselă. La final primim un joc ce combina acţiunea cu strategia şi base building, e gratuit in Play Store şi testat pe Vernee Apollo Lite.

Titlul e produs de Gameloft şi face parte din lineup-ul de jocuri din iarnă 2016-2017, care include şi noul Asphalt şi noul Modern Combat. Scopul nostru este să ne actualizăm baza ca în Boom Beach şi să adunăm supravieţuitori, fiecare cu o poveste specială şi cu abilităţi unice. Din fericire luptele acelea în stil Clash of Clans sau jocul Transformers testat recent sunt un pic diferite, în ideea că putem selecta ORICE structură sau inamic vrem să distrugem şi eroii nu atacă de capul lor.

Odată ce mai distrugem din clădiri sau inamici putem debloca şi abilităţi precum accelerarea timpului sau cocktail molotov. Misiunile sunt foarte scurte, sub un minut ca desfăşurare in timp ce am atacat eu, deşi timer-ul ajunge şi aproape de 3 minute ca timp limită. Avem şi lupte PVP, cu gameri ca şi noi, de la care furăm mâncarea sau acele "gears" atât de muncite. Evident putem fi şi noi jefuiţi, iar aici intră în acţiune minele explozive amplasate la marginea bazei, turetele, turnurile de sniperi şi altele.

Review joc Zombie Anarchy, prezentat pe telefonul Vernee Apollo Lite

În mare jocul nu e foarte diferit nici de titlul Narcos analizat cu ceva vreme în urmă, doar că aici nu avem o producţie de substanţe ilegale. Vom construi şi actualiza clădiri şi primi recompense extra după lupte, sub forma unui soi de ruletă, care ne pune zombii în faţă şi ne permite să îi împuşcăm după pofta inimii (doar 3 zombii deodată).

Avem şi timere pentru upgrade-uri şi pentru vindecarea personajelor, dar şi cristale cu care să sărim peste ele. Grafica arată foarte bine, chiar peste Boom Each, peste Narcos şi acel joc Transformers de pe tableta Chuwi. E o abordare mai colorată, veselă, cu personaje desenate mai cartoonish, dar în acelaşi timp totul e iluminat, şlefuit şi finisat măiastru. E un joc rapid şi uşor, numai bun de jucat din mers şi ia notă de 8.4 din 10. Îl descărcaţi de aici pentru Android, sau de aici pentru iOS.

Vernee Apollo Lite

Review joc Zombie Anarchy, prezentat pe telefonul Vernee Apollo Lite

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×