După cum bine știți nu doar Google pregătește o platformă software numită Andromeda, ci și Microsoft care lucrează la un proiect ce poartă fix aceeași denumire. Aici este vorba despre o versiune modulară a lui Windows 10 ce se dorește a fi un soi de evoluție a lui Windows 10 Mobile. Se dorește adoptarea sa în masă și din câte aflam pe parcursul anului trecut, platforma se bazează pe shell-ul adaptiv CShell ce permite software-ului să se adapteze în funcție de terminalul pe care rulează.
Numeroase leak-uri ajunse online fac referire la faptul că Microsoft Surface Phone va adopta această versiune modulară de Windows și un indiciu sosit astăzi online pare a confirma existența dispozitivului. Utilizatorul Walking Cat de pe Twitter care se declară drept un împătimit al produselor Microsoft, a descoperit shell-ul CShell pentru Andromeda în cadrul codului software al ultimei versiuni Windows 10 Redstone 4.

Mai interesant de atât este faptul că s-au găsit aici și mențiuni referitoare la suportul pentru apelare vocală pe care viitoarele dispozitive Andromeda îl vor oferi, dar nu este tocmai clar dacă se face aluzie la capabilitățile de comunicare GSM ale produselor sau mai degrabă la capabilitățile Skype, motiv pentru care așteptăm ulterioare leak-uri care să confirme sau nu această funcție.
La ultima mențiune a lui Andromeda de pe finalul anului trecut, aflam că cei de la Microsoft listau aplicații în Store cu suport pentru această platformă, ba chiar și faptul că o lansare este programată pentru 2018.

_540x384.png)

