Apar detalii tehnice despre primul smartphone pliabil Huawei; Iată ce diagonală adoptă

1.192 ori
<b>Apar detalii tehnice despre primul smartphone pliabil Huawei; Iată ce diagonală adoptă</b>În 2019 majoritatea giganților din lumea smartphone ne pregătesc terminale pliabile, printre aceștia numărându-se și Huawei care va lansa un asemenea device cu suport 5G la bord. Lansarea sa este așteptată în cadrul târgului MWC 2019

Dacă cu doar câteva zile în urmă aflam că Huawei ar avea de gând să își prezinte primul smartphone pliabil din portofoliu în cadrul târgului MWC 2019 din Barcelona, iată că astăzi la început de săptămână aflăm și câteva detalii tehnice. În primul rând vă reamintim că acest terminal va fi și primul din portofoliul companiei chineze ce va oferi suport pentru standardul de conectivitate 5G.

Revenind la detaliile tehnice, ne este dezvăluit că telefonul celor de la Huawei va avea 8 inch în diagonală atunci când este deschis, respectiv 5 inch atunci când este pliat. Va fi mai mare decât varianta de telefon pliabil Samsung (7.3 inch deschis / 4.6 inch pliat) și va fi interesant de văzut ce abordare se va alege.

Modelul Samsung implică un ecran pliabil principal la interior și un ecran clasic extern de 4.6 inch precum avem de regulă pe telefoanele cu clapetă. Huawei ar putea opta pentru un singur ecran care în mod pliat va afișa conținut doar pe jumătate din acesta, o idee mai interesantă.

Potrivit ultimelor vești ajunse în online, Huawei a prezentat deja dispozitivul către operatorii sud-coreeni, unul aflat în variantă finală și nu prototip sau concept. Device-ul își va face apariția în cadrul unui eveniment special în 2019 și aparent vânzările ar urma să înceapă din iunie 2019 în regiuni precum Coreea de Sud, SUA, Japonia, China și Europa.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×