LeEco Le 2S apare în noi fotografii; phablet de 5.5 inch cu 4 GB RAM și procesor SD821

275 ori
<b>LeEco Le 2S apare în noi fotografii; phablet de 5.5 inch cu 4 GB RAM și procesor SD821</b>Următorul smartphone pregătit de către compania chineză LeEco va fi nimeni altul decât Le 2S. Acest phablet de 5.5 inch a mai fost văzut anterior într-o serie de fotografii hands-on, iar astăzi avem ocazia să aruncăm o nouă privire asupra unor materiale

În ultima perioadă zvonurile au vorbit și despre lansarea unui nou smartphone LeEco, model numit LE 2S și prezentat prin intermediul unor fotografii reale anterior. Și astăzi avem ocazia să aruncăm o privire asupra unor astfel de materiale ce ne prezintă design-ul pe care produsul îl va adopta. Se merge în continuare pe o carcasă metalică unibody, dar acum camera foto este mutată din centru în partea stângă sus.

LeEco LE2S

Avem și scanner-ul de amprente pe spate, iar dacă ținem cont și de scăpările anterioare, atunci telefonul ar urma să ne ofere un panou frontal cu margini foarte mici, aproape de conceptul edge-to-edge. Pe lângă imaginile cu handset-ul, avem și o captură de ecran ce ne dezvăluie câteva dintre dotările pe care noul phablet al chinezilor ni le va oferi la bord.

LeEco LE2S

Se amintește de display-ul Full HD de 5.5 inch (1920 x 1080 pixeli), de un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821 și de un chip de 4 GB memorie RAM. Capacitatea internă de stocare va fi de 32 GB, iar unele surse indică prezența unei camere foto principale de 16 megapixeli la pachet, și a unui senzor frontal de 8 megapixeli numai bun pentru captura de tip selfie. Cât de curând va fi lansat acest dispozitiv rămâne de văzut.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202

Explorăm imprimantele HP la sediul din Pipera; Detalii despre modelele pentru 2023-2024

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×