Macheta lui iPhone XI este surprinsă într-un nou clip hands-on; Camera pătrată nu arată chiar atât de rău

794 ori15-07-2019
Macheta lui iPhone XI este surprinsă într-un nou clip hands-on; Camera pătrată nu arată chiar atât de rău

În tandem cu numeroasele leak-uri asociate lui Samsung Galaxy Note 10 iată că avem parte și de scăpări pentru iPhone XI, telefon al cărui debut va veni ceva mai târziu, mai precis la început de septembrie. Am aflat multe despre aceste device în ultimele luni și un modul pătrat pentru camera foto triplă din spate este bătut în cuie, modul ce va apărea și pe XI Max, dar și pe varianta XR 2019.

Acest element de design s-a tot afișat în randări și imagini cu huse, iar acum îl putem vedea și în materiale video. Ne mulțumim pentru moment doar cu o machetă a lui iPhone XI, una foarte bine realizată de altfel și aflați că acest clip vine prin intermediul celebrului designer Ben Gesking. 

În cele 13 secunde ale clipului video putem privi asupra unui iPhone tare familiar din punct de vedere al dimensiunilor cu modelul de anul trecut (XS), singura diferență fiind reprezentată de către acel modul foto pătrat din spate. Avem varianta pe auriu aici și personal parcă acest setup pătrat nu mai este atât de deranjant la nivel vizual, sau poate că m-am obișnuit vâzând zecile de scăpări din online.

Nici notch-ul lui iPhone X nu a fost apreciat la început și ulterior avea să fie adoptat de mulți alți producători din lumea Android. Cam așa vor sta lucrurile și cu acest modul pătrat, mai ales că deja eram oarecum familiarizați după ce Mate 20 Pro ne-a oferit o asemenea abordare.

Ca un fapt divers aflați că la anul Apple are în plan să reducă dimensiunea decupajului din zona superioară a ecranului pe iPhone, urmând ca din 2021 să renunțe complet la el și să ofere o experiență edge-to-edge completă.

Sursa: facebook.com/bengeskin
Taguri: Apple iPhone XI Macheta Leak video Hands-On Camera patratat Data lansare iPhone 11

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.