Xiaomi Mi 5 e cel mai aşteptat flagship din China al începutului de an, poate chiar mai mult decât pleiada de modele Huawei P9. Azi descoperim o nouă imagine cu terminalul Xiaomi, de această dată pe alb.
Fotografia pare a fi fost realizată la un restaurant şi prezintă telefonul cu susul în jos. După ce varianta neagră a mai apărut într-o fotografie hands on, e acum rândul celei albe să devină celebră. Imaginea a fost postată pe Weibo şi designul afişat e similar cu randarile apărute în ultimele luni. Din câte ştim până acum, handsetul va avea un procesor Snapdragon 820, 4 GB RAM şi ecran Quad HD de 5.2 inch.
Terminalul ar urma să vină după debutul anului nou chinezesc, adică după 8 februarie şi să includă o cameră principală de 16 MP şi secundară de 8 MP, plus o baterie de 3600 mAh. Handsetul pare a avea o ramă metalică solidă, clar evidenţiata lateral şi în zona superioară, dar ne intriga acel mic punct negru de după jackul audio şi microfon.
Să fie un emiţător infraroşu? Rămâne acum doar să vedem daca Mi 5 va avea spate curbat din sticlă a la Galaxy Note 5, că în randarea de aici.