Samsung pregătește o ediție specială de Galaxy S10 cu 6 camere foto, 5G și ecran uriaș de 6.7 inch; Apare sub numele de cod "Beyond X"

Autor:  | Publicat în:  Samsung 5.854 ori
<b>Samsung pregătește o ediție specială de Galaxy S10 cu 6 camere foto, 5G și ecran uriaș de 6.7 inch; Apare sub numele de cod "Beyond X"</b>În plină avalanșă de leak-uri asociate smartphone-ului pliabil Samsung iată că aflăm detalii despre un alt telefon deosebit pregătit de către sud-coreeni. Este vorba despre o ediție specială de Galaxy S10 care la nivel intern este cunoscută drept

Este clar faptul că sud-coreenii de la Samsung vor să ia cu asalt industria mobilă anul viitor, asta și la presiunile actualului CEO al departamentului Mobile și anume DJ Koh care ar putea avea poziția pusă în pericol dacă nu livrează pe măsura așteptărilor. În ultimele zile au sosit multe detalii despre gama de terminale Galaxy S10 și despre telefonul pliabil Galaxy F, iar astăzi chiar Wall Street Journal confirmă o parte dintre informații.

Aflăm și vestea inedită cu privire la faptul că Samsung va lansa pe piață o ediție specială de Galaxy S10 cunoscută la nivel intern sub numele de cod Beyond X, posibil modelul menit să marcheze aniversarea de 10 ani a seriei Galaxy S - un telefon care va aduce 6 camere foto la pachet (2 în față și 4 în spate) cu promisiunea unor fotografii deosebite și a unei "percepții speciale".

Smartphone-ul va avea și un ecran uriaș de 6.7 inch și va oferi suport pentru conectivitate 5G. De asemenea suntem informați că Samsung ar fi păstrat o serie de funcții speciale pentru acest device, asta cu scopul de a-l diferenția de celelalte opțiuni disponibile pe piață. 

În altă ordine de idei, WSJ dezvăluie și câteva detalii despre seria Galaxy S10 și anume faptul că aceasta va sosi la mijlocul lunii februarie înainte de startul MWC 2019, un eveniment urmând a avea loc în New York. Se aduce în discuție și posibilitatea ca S10 să aibă funcție de "reverse charging" precum Mate 20 Pro. Cât despre telefonul pliabil, acesta s-ar putea numi Galaxy Flex sau Samsung Flex. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×