Top 10 articole Mobilissimo.ro pe săptămână 4 - 12 august 2012: review Nokia 808 PureView și ASUS PadFone + analize de OS-uri mobile

2.081 ori
<b>Top 10 articole Mobilissimo.ro pe săptămână 4 - 12 august 2012: review Nokia 808 PureView și ASUS PadFone + analize de OS-uri mobile</b>A venit și luna august cu ale sale ploi și ale sale lansări de terminale, care vor avea loc la final de lună. A fost o săptămână ocupată, în care v-am prezentat review-uri și preview-uri de noi terminale mobile, plus analize detaliate de...

A venit și luna august cu ale sale ploi și ale sale lansări de terminale, care vor avea loc la final de lună. A fost o săptămână ocupată, în care v-am prezentat review-uri și preview-uri de noi terminale mobile, plus analize detaliate de platforme mobile și primele impresii despre noile telefoane Allview lansate în ultimele zile. Haideți să aflăm care au fost cele mai interesante 10 subiecte ale săptămânii.

10) Huawei Ascend P1 preview - telefon Android arătos la o primă privire Mobilissimo.ro (Video)

Unul dintre cele mai atractive terminale mobile cu Android de pe piață, Huawei Ascend P1 iese în evidență prin forma sa eleganta și designul slim. Măsurând puțin sub 8 mm în grosime, acest terminal oferă un display de 4.3 inch, camera de 8 megapixeli, 1 GB RAM și rezoluție de 540 x 960 pixeli. Telefonul folosește un procesor dual core ȚI OMAP de 1.5 GHz și este și foarte ușor, la 110 grame în greutate.

9) TOP 5: Cele mai bune telefoane dual-sim cu Android

TOP 5: Cele mai bune telefoane dual-sim cu AndroidPe locul 9 găsim un top 5 al celor mai bune telefoane dual SIM cu Android de pe piață. Printre ele se număra Samsung Galaxy Y Pro Duos, la preț de 689 lei, Allview P3 Alldro, la 879 lei, Samsung Galaxy Ace Duos la 849 lei și HTC Desire V, aflat pe locul 2, la 1499 lei. Ocupantul locului 1 în acest top este chiar modelul proaspăt lansat Allview P4 Alldro, cu preț de 1299 lei și dotări precum display Super AMOLED Plus de 4.3 inch, CPU single core de 1 GHz și Android 4.0 ICS.

8) Sfaturi pentru a optimiza sistemul Android pentru viteză crescută

Sfaturi pentru a optimiza sistemul Android pentru viteză crescutăMircea Vasile ne propune o serie de sfaturi pentru a optimiza sistemul Android pentru funcționarea la viteza crescută. Printre recomandările sale se număra instalarea limitată doar la aplicațiile esențiale pentru smartphone, deoarece dacă instalăm prea multe softuri, terminalul poate fi încetinit. și abuzul de wigeturi pe ecranele Home poate încetini sistemul, iar ca recomandare avem launcherele care vin integrate cu versiunile Android în stare nealterată de producător.

7) Unde se îndreaptă HTC?

Unde se Îndreaptă HTC?Cu un titlu scurt și cuprinzător, pe locul 7 avem un editorial marca Emil Dragota, în care ni se prezintă o analiză a direcției pe care o urmează HTC. Pentru început aflăm contextul și anume faptul că HTC se afla în scădere de profit și de vânzări în ultimul trimestru. Avem și o reducere a estimărilor de vânzări făcute pentru Q3 2012 cu 23%, deci nici viitorul nu sună prea bine. Problema aici pare a fi strategia greșită, HTC venind în 2012 cu 3 telefoane atractive: One X, One S și One V, care suferă de lipsa unei marketing atât de eficient precum cel al lui Samsung Galaxy S III de exemplu.

6) Review ASUS PadFone - versiunea finală testată, cu sleeve, tastatura și un super stylus; Un produs excelent și complet! (Video)

Review ASUS PadFone - versiunea finală testată, cu sleeve, tastatura și un super stylus; Un produs excelent și complet! (Video)și iată că a venit și marele moment al marelui review pentru ASUS PadFone, hibridul dintre telefon, tableta și laptop dock, plus stylus cu rol de headset. Am mai realizat un review pentru prototipul lui PadFone, dar acum am avut în teste varianta finală, cea pe care o găsiți în magazine la prețul de 3300 de lei. Aflăm că stylusul oferă o calitate bună a convorbirilor, întregul PadFone oferă 17 ore de bateria, camera sa este foarte bună, iar tableta oferă un playback audio deosebit.

5) Dovada zdrobitoare în cazul Apple versus Samsung: iată documentul în care Samsung învața cum să copieze interfața Apple!

Dovada zdrobitoare În cazul Apple versus Samsung: iată documentul În care Samsung Învața cum să copieze interfața Apple!Ultimele 2 săptămâni au fost marcate de desfășurarea procesului dintre Samsung și Apple, care a ajuns acum în tribunalele din SUA, în încercarea de a atinge o decizie definitivă. Apple a scos asul din mânecă și anume un document cheie, în care se prezintă sfaturi oficiale Samsung către ingineri cu privire la modificarea interfatei lui Samsung Galaxy S, astfel încât să semene mai puțin cu iPhone.

4) Review Nokia 808 Pureview - pune "camera" în "cameraphone" (Video)

Review Nokia 808 Pureview - pune "camera" În "cameraphone" (Video)și review-ul lui Nokia 808 PureView a fost mult așteptat de către cititorii noștri și a sosit. Este un review de mari dimensiuni în care vi se răspunde la toate întrebările despre acest cameraphone de 41 de megapixeli și în care vedeți și câteva mostre foto și video realizate cu acest telefon de noua generație. Din păcate Nokia Belle trage în jos acest terminal cu super cameră, iar avantajele sale mai includ pe lângă captura foto/video și un sistem audio fantastic, înregistrare audio cu mult peste orice alt telefon și un design plăcut, în ciuda grosimii handsetului.

3) Samsung Galaxy Note - analiză a ofertelor Cosmote, Orange și Vodafone pentru smartbletul de 5.3 inch

Samsung Galaxy Note - analiză a ofertelor Cosmote, Orange și Vodafone pentru smartbletul de 5.3 inchSamsung Galaxy Note rămâne în continuare un terminal de vârf și cu preț pe măsură în țara noastră. De aceea nu strica o analiză a ofertelor pentru acest phablet de 5.3 inch, care în curând va primi și un urmaș anunțat la IFA 2012. La Cosmote puteți achiziționa phabletul cu un abonament lunar de 37 de euro și un preț pentru terminal de 649 de lei. Abonamentul este pe 24 de luni și tot la 37 de euro îl veți găsi și la Vodafone, dar terminalul va costa 925 de lei. Orange îl oferă la 656 lei, cu abonament de 36 de euro pe lună.

2) Analiză în 10 puncte a sistemelor de operare mobile ale momentului: Android vs iOS vs Windows Phone 8

Analiză În 10 puncte a sistemelor de operare mobile ale momentului: Android vs iOS vs Windows Phone 8Pe locul 2 în topul 10 al articolelor pe ultima săptămână găsim o analiză foarte detaliată a sistemelor mobile de operare de pe piață. La iOS este lăudata stabilitatea și simplitatea, în vreme ce Android are avantajul customizarii, dar blestemul malware-ului, în vreme ce Windows Phone 8 poate fi considerat incomod prin prisma interfatei sale bazată pe tile-uri. Aici WP8 stă bine la capitolul hărți, unde Nokia Maps va fi implementat pe toate terminalele cu noul OS Microsoft, chiar dacă sunt Nokia sau nu. Pentru analize de preț și de browsing citiți articolul complet.

1) Allview P4 AllDro și P5 AllDro - toate detaliile hardware, primele impresii

Allview P4 AllDro și P5 AllDro - toate detaliile hardware, primele impresiiîn această săptămână Allview a lansat o serie de noi terminale mobile în cadrul unui eveniment oficial organizat la București. Printre noile modele lansate se număra telefoanele P4 Alldro și P5 Alldro, care par a vă fi stârnit interesul, de vreme ce acesta este cel mai citit articol al săptămânii. Primul model este deja pe piață și costă 270 de euro, în vreme ce P5 va veni în septembrie, cu un preț cu 10% mai mic. Cu această ocazie am aflat că se lucrează la actualizări la Android 4.1 Jelly Bean pentru terminalele Allview și că există un parteneriat extins cu Cosmote acum, care se va manifesta prin aducerea de cât mai multe terminale prin acest operator și prin Germanos.

Cam astfel s-a încheiat încă o săptămână în lumea telecom și vine încă una în care vă vom oferi o recenzie de tableta, de jocuri și de aplicații și poate noi detalii despre iPhone 5 și Samsung Galaxy Note II, eventual câteva noi terminale Sony și Motorola. Ca de obicei vă invităm să rămâneți pe canalul nostru YouTube pentru a fi primii care văd recenziile, pe Forum pentru a discuta despre diferite subiecte din industria IT și pe site pentru cele mai noi știri.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×