Următorul mare trend din zona smartphone va fi clar cel al smartphone-urilor pliabile, un segment în care multe companii vor activa începând de anul viitor. Am avut deja o tentativă din partea unei companii chineze no-name care a adus pe piață un asemenea device, dar și o prezentare a unui prototip marca Samsung ce ar urma să fie îmbunătățit și lansat comercial undeva în prima parte a anului viitor.
Pe lângă Samsung vor mai exista și alte companii ce vor lansa asemenea dispozitive pe piață, printre acestea numărându-se Xiaomi, Lenovo, dar și Huawei. Aflăm astăzi pe seama unui raport faptul că cele 3 firme de față au plasat comenzi către LG Display pentru panouri de ecran flexibile.
Cererea ar fi atât de mare încă sud-coreenii pregătesc investiții serioase în fabricile existente, pe lângă panouri de ecran urmând a fi produse și alte componente precum adezivi, substraturi flexibile necesare pentru asemenea terminale. Suntem informați că Huawei și LG colaborează la un proiect comun pentru un smartphone cu display flexibil a cărui diagonală va ajunge la 6 inch.
Lenovo pe de altă parte vrea ca LG Display să îi producă un panou uriaș de 13.6 inch, unul desigur flexibil care va avea rezoluție de 2560 x 1600 pixeli, semn că ni se pregătesc și tablete pliabile. Proiectul Lenovo avansează rapid și potrivit detaliilor incluse în raport, startul producției în masă s-ar putea da în trimestrul 3 din 2018.
Singurul detaliu cunoscut despre smartphone-ul pliabil Xiaomi este acela că va adopta o diagonală mai redusă.