Ultima săptămână a marcat sosirea lui iPhone 5 în redacția Mobilissimo.ro, prin intermediul celor de la Quickmobile, dar și o serie de reduceri ale prețurilor aplicațiilor și jocurilor din Google Play Store. Exact ca săptămâna trecută, topul 10 din această săptămână este dominat de iPhone 5 și analize și comparații ale sale cu alte terminale. Hai să aflăm care sunt cele 10 subiecte de top ale săptămânii care tocmai se încheie!
10) HTC 8S vs Nokia Lumia 820 - telefoane de volum cu WP8?
De-a lungul ultimelor săptămâni au fost anunțate primele telefoane Windows Phone 8 și pe lângă modele high end ca Nokia Lumia 920 au debutat și terminale midrange precum HTC 8S sau Nokia Lumia 820. în acest articol vedeți o comparație între aceste modele "de volum", după cum le numește Emil Dragota. Ambele dispun de procesoare dual core Snapdragon S4 de 1.5 GHz, au aceeași rezoluție de 800 x 480 pixeli, dar diagonală este mai mare pe Lumia 820, 4.3 inch, față de cei 4 inch de pe HTC 8S.
9) Samsung Galaxy S III primește actualizarea la Android 4.1 Jelly Bean; Tu ai primit-o? (Video)
Au început și actualizările de toamnă la Android 4.1 Jelly Bean, iar Samsung Galaxy S III este vedeta acestui val de update-uri. JB aduce îmbunătățiri de viteză și performanță, aparent și de durată de viață a bateriei și implementează funcții ca Google Now pe device-ul flagship Samsung. Pentru a realiza actualizarea puteți apela fie la metoda OTA, fie Kies și e recomandat să aveți un Galaxy S III cu măcar 50% baterie încărcată. Am primit și un comentariu la acest articol de la un utilizator Galaxy S III în rețeaua Cosmote, care a primit actualizarea.
8) iPhone 5 din nou cu probleme! Scăpări de lumină între ecran și antena din aluminiu pe modelul alb!
Dacă versiunea neagră de iPhone 5 are probleme cu cojirea stratului de vopsea de pe marginile metalice, ei bine și varianta albă are propriile sale probleme. E vorba despre scăparea de lumină din partea superioară, după cum vedeți în imaginile din acest articol. Aparent scăparea are loc între ecran și antena din aluminiu. Având în vedere că am testat la Mobilissimo.ro în ultimele zile versiunea albă de iPhone 5 trebuie să spun că aceasta este o problemă izolată, pe care noi nu am avut-o.
7) Prima zi de reduceri în Google Play, cumperi aplicații de top cu 0.87 lei
Google sărbătorește în această săptămână 25 de miliarde de aplicații descărcate prin Play Store și cu această ocazie a oferit câteva zile de promoții, cu prețuri reduse la aplicații atractive și jocuri. Apps-urile au fost disponibile la prețul de 0.87 lei și au inclus titluri din seria Angry Birds, Office Suite, Asphalt 7, Runtastic Pro și multe altele. Promoția a durat 5 zile și a inclus cele mai tari jocuri și softuri.
6) în exclusivitate, ultimul review din România la iPhone 5, HOT pe Mobilissimo.ro! (Editorial)
Un editorial interesant scris de Alex Stănescu la începutul săptămânii trecute face referire la goană după senzațional a marilor bloguri și site-uri, sau chiar și a celor mai mici, care pun mâna pe iPhone 5 cât mai rapid și prezintă incomplet funcțiile sale. E vorba despre review-uri făcute pe genunchi, doar din dorința de a fi primul cu recenzie la noul iPhone, de exemplu, dar se aplică și la multe alte produse, de la mașini la tablete.
înainte să înceapă actualizarea lui Samsung Galaxy S III la Android 4.1, Samsung a publicat o listă oficială cu terminalele sale pe care le va aduce la Jelly Bean în această toamnă. Pe lista se afla 11 telefoane mobile și 4 tablete, printre care și Samsung Galaxy S II, Galaxy Note, Galaxy Ace 2, Galaxy Beam, Galaxy Mini 2, Galaxy S Duos, dar și Galaxy Tab 2 10.1, Galaxy Note 10.1 și Galaxy Tab 7.0 Plus.
4) Cel mai scump și impresionant launcher pentru Android. Versiunea nouă, prezentare - Merită? (Video)
SPB Shell 3D are în sfârșit on concurent interesant pentru Android, o metodă complexă de personalizare a experienței de utilizare pe terminalele voastre. Este vorba despre TSF Shell, un launcher spectaculos, cu animații foarte arătoase și cu posibilități de personalizare foare ample. Puteți folosi gesturi pe desktop pentru efectua acțiuni specifice, atât în cazul launcherului, cât și al lansării aplicațiilor. TSF Shell permite adăugarea de widgeturi, comenzi rapide și aplicații pe homescreen, cam la fel ca orice alt launcher.
3) RCS & RDS a testat tehnologia 100G, mai multe detalii despre o premieră mondială
în vreme ce în România încă se încearcă implementarea tehnologiei 4G, deja RCS & RDS a avut șansa să testeze tehnologia 100G, într-o premieră mondială. în această inițiativă RCS & RDS a colaborat cu ECI Telecom, Cisco și Juniper. 100G nu implica echipament suplimentar foarte scump și permite extinderea transferului de date la viteze de 100 Gbps pe fibră de orice calitate. Cu 100G pot fi tranmsmise 15.000 de canale HDTV simultan și 100.000 de fișiere MP3 în 60 de secunde.
Cele mai populare telefoane ale momentului și cele cu aparițiile cele mai multe pe web și în presă sunt fără îndoială iPhone 5 și Nokia Lumia 920. Astfel, era de așteptat să avem un duel între ele, de această dată la nivel de display, după cum se vede și în acest articol. Aparent Lumia 920 câștigă duelul foarte ușor, având o rezoluție superioară, diagonală superioară, luminozitate mai bună, utilizare cu mănuși, densitate a pixelilor mai bună și un timp de răspuns mai bun.
Pe primul loc, după cum ne așteptam este un subiect legat de iPhone 5, aflat acum în teste la Mobilissimo.ro prin amabilitatea Quickmobile.ro. După o aventură de căutare a cartelei nano SIM în tot orașul București, a venit și momentul unboxingului, care a implicat o cutie mică, albă și compactă, în care se aflau și noile căști EarPods, care ne-au făcut o impresie foarte bună. V-am prezentat pe scurt și Apple Maps și câteva elemente din iOS, inclusiv noul Siri. Am remarcat și portul Lightning din partea inferioară și am analizat designul acestui iPhone cu ecran de 4 inch, care este cu un centimetru mai lung decât iPhone 4S.
S-a terminat și prima lună de toamnă, probabil luna cu cele mai multe evenimente tech din 2012. Am avut lansarea lui iPhone 5, Nokia Lumia 920, 820, HTC 8S și 8X, lansări Amazon și Motorola și prezentări de diferite terminale Windows 8. Urmează lună în care debutează valul uriaș de tablete Windows 8, lună în care ne jucăm cu Samsung Galaxy Note II și cu puțin noroc și cu noile modele Lumia. Rămâneți pe Mobilissimo.ro!