Mobicast 198: Podcast/Videocast de Crăciun, despre lansare Samsung Galaxy A8 (2018), Honor 9 Lite, Star Wars The Last Jedi, cozonaci şi burgeri

Autor:  | Publicat în:  Mobicast 1.481 ori
<b>Mobicast 198: Podcast/Videocast de Crăciun, despre lansare Samsung Galaxy A8 (2018), Honor 9 Lite, Star Wars The Last Jedi, cozonaci şi burgeri</b>E Crăciuuuuun! Şi ca atare primiţi un Mobicast special, un Xmascast să îi zicem, un podcast şi videocast de Crăciun, unul special 4K, în care mă vedeţi la faţă. Discutăm despre lansarea lui Samsung Galaxy A8 (2018), despre Star Wars The Last Jedi..

E Crăciuuuuun! Şi ca atare primiţi un Mobicast special, un Xmascast să îi zicem, un podcast şi videocast de Crăciun, unul special 4K, în care mă vedeţi la faţă. Discutăm despre lansarea lui Samsung Galaxy A8 (2018), despre Star Wars The Last Jedi, despre târguri de Crăciun, despre Huawei Honor 9 Lite şi alte noutăţi şi bunătăţi, toate în video şi în rândurile de mai jos.

Începem cu ştirile săptămânii şi avem câteva lansări de telefoane interesante:

1. Huawei Honor 9 Lite a debutat oficial, cu acelaşi procesor Kirin ca şi Huawei Mate 10 Liţe şi tot cu 4 camere şi ecran 18:9. Are Android Oreo la bord şi diagonală de 5.65 inch

2. eMAG.ro a făcut publice cele mai haioase căutări pe site-ul pe anul curent. Cap de afiş sunt "câine ciu ua ua ua" şi "senvis şmecher", dar avem şi altele amuzante

3.Au fost definitivate specificaţiile standardului 5G, cunoscut ca 5G New Radio. Avem lista cu parteneri ai iniţiativei şi benzile în care va opera această tehnologie. Grupul 3GPP a promovat noul standard.

4. Un conaţional al nostru a fost prins în UK cu 53 de telefoane furate şi ascunse în costumul de baie. O performanţă pe bază de ingeniozitate, răsplătită cu ani de închisoare.

5. Apple ar fi furat logo-ul unei companii de haine din China şi l-ar fi aplicat pentru App Store. A început deja procesul pe această temă.

6.Continuă scăpările lui Surface Phone, de această dată cu brevete care prezintă un design mai finisat, cu o balama pe bază de rotiţe şi mecanisme complexe. Microsoft ar folosi un port USB ceva mai subţire.

7. Evident după schiţe şi brevete apar şi randările şi îl vedem pe Surface Phone în viziunea unui designer inspirat.

8. Samsung Galaxy S9 îşi continuă scăpările, inclusiv în versiunea Galaxy S9+, care a apărut în GeekBench cu 6 GB RAM şi procesor Snapdragon 845. Are şi Android 8.0 Oreo iar scorurile din benchmark nu prea impresionează.

9.Samsung Galaxy A8 (2018) şi Galaxy A8+ (2018) au devenit oficiale, cu Infinity Display la bord şi camera duala pentru selfie-uri. Modelul mai mic are ecran Super AMOLED de 5.6 inch, procesor octa core Exynos şi camera de 16 MP în spate. Varianta A8+ (2018) are ecran de 6 inch şi baterie mai generoasă, de 3500 mAh. Ambele au display 18.5:9 şi certificare IP68.

10. Huawei Enjoy 7s devine oficial în China şi costă 256 dolari. Este un telefon high midrange, cu 4 GB RAM şi ecran 18:9. Are carcasa metalică unibody, camera duala cu Bokeh şi 64 GB stocare.

11. Am realizat un material special despre calendarul Allview pe anul 2018, cu accentul pe inovaţiile ce au primit teaser în calendar. Avem un ceas cu comanda vocală, asistentul AVI evoluat, noi telefoane cu breton gen iPhone X şi tablete pentru bucătărie.

FAIL şi WIN:

FAIL: Apple a confirmat încetinirea iPhone-urilor cu baterie mai veche, prin subtactarea procesoarelor, realizată cu actualizări software. Au început şi procese pe această temă, mai ales că multă lume a abandonat iPhone-urile care se mişcau greu şi a cumpărat altele noi.

WIN: Tot mai multe jocuri hit de pe console şi Steam au început să ajungă pe mobil în ultima lună. Până şi Cuphead a ajuns din greşeală, apoi PUBG se pregăteşte şi genialele Life îs Strânge şi Abe's Odysee sunt deja pe iOS. În ritmul ăsta jocurile de PS3 sunt la doar un an sau doi distanţă de portare.

Q&A și Diverse

Am răspuns şi la întrebări evident, inclusiv una pe forum şi câteva pe YouTube. M-aţi întrebat dacă merită cumpărat Huawei P9 Liţe (2017) şi dacă merită un P9 Liţe 2017 Mâni în ziua de azi. Ne-aţi propus şi să îi facem review acelui device. Am făcut şi o alegere între Moto Z şi iPhone 6s,o recomandare de tableta până în 1000 lei şi am discutat despre iPhone 7 Plus sau iPhone 8 simplu de achiziţionat.

Mi-aţi cerut şi să aleg între Galaxy Note 8, Huawei Mate 10 şi HTC U11, dar şi LG V30 Plus şi iPhone 8 Plus. M-aţi întrebat când vine actualizarea la Android 8.0 Oreo şi dacă merită un iPhone 8 sau S8 în ziua de azi. Trecând la secţiunea Diverse, am vorbit mult despre mâncare şi filme. Am văzut "Star Wars The Last Jedi" şi din păcate nu e prea bun.

Armatele rivale sunt incompetente, Rey apare prea puţin, Skywalker e indecis, iar Kylo Ren e tot emo, dar ceva mai nervos şi killer de această dată. Se fuge mult, se pierd vieţi o tonă, de ambele părţi, dar nu avem un învingător clar. Câteva secvenţe de lupte spaţiale au fost bine realizate, dar cele corp la corp sunt tare slabe. Am văzut şi "Bright" filmul de 90 de milioane de dolari realizat de Netflix şi din păcate e cam slăbuţ.

Will Smith şi Joel Edgerton sunt o echipă de poliţişti din LAPD, unul om şi unul orc. Patrulează un Los Angeles cu orci, elfi şi oameni, în căutarea unor baghete magice şi invocându-l pe Dark Lord. O ciorbă fără sens şi cu replici slabe. M-am apucat şi de serialul "Jean Claude Van Johnson", cu Van Damme, care culmea nu e rău prin auto ironia să.

Am recomandat şi podcastul lui Joey Diaz, v-am vorbit despre Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei, care nu e atât de aglomerat pe cât se vaită lumea. Acolo am văzut poale în brâu, prăjituri tradiţionale, murături, palinca, cârnaţi, sorici şi cântau Tudor Gheorghe şi Gheorghe Zamfir. O grămadă de produse tradiţionale tentante.

Am mai discutat şi despre burgerul de mistreţ şi cozonac, de la Oro Toro, cu un gust bunicel şi preţ destul de OK, dar şi despre Yoyo Burger, Famous Waffles şi finalul de sezon Mr Robot (sezonul 3). Burgerul Cozoburger are cozonac sus, cu nucă şi zahăr pudră, apoi roşie, chifteaua de mistreţ, castraveţi muraţi şi sosul special Oro Toro. Cartofii wedges au fost foarte buni.

Famous Waffles sunt gofre cu Nutella şi banane, sau cu kiwi şi caramel, plus multe alte arome, iar Yoyo Burger vine cu chiflă neagră din sepie sau chilflă portocalie din paprica. Finalul de sezon Mr Robot a fost cam telenovelistic şi fără acel time travel pe care îl aşteptam.

Cam acesta a fost Mobicast 198 şi revenim cu ultimul pe 2017 săptămâna viitoare. Vă urăm Crăciun Fericit şi vă recomandăm să lăsaţi telefoanele deoparte în aceste zile.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×