Istoria lui Android cu Radu Episodul #8: Android 5.0 Lollipop - Material Design, noutăţi la notificări, multi user, Smart Lock

Autor: Radu Iorga | Publicat în: Android 6.078 ori28-04-2020

<b>Istoria lui Android cu Radu Episodul #8: Android 5.0 Lollipop - Material Design, noutăţi la notificări, multi user, Smart Lock</b>După ce ultima oară în seria "Istoria lui Android cu Radu" am aflat cum a colaborat Google cu KitKat pentru încă un Android cu nume de desert, acum în episodul 8 vorbim despre Android 5.0 aka Lollipop. Acest release software

După ce ultima oară în seria "Istoria lui Android cu Radu" am aflat cum a colaborat Google cu KitKat pentru încă un Android cu nume de desert, acum în episodul 8 vorbim despre Android 5.0 aka Lollipop. Acest release software a debutat în noiembrie 2014, fiind precedat de Android 4.4 KitKat şi urmat de Android 6.0 Marshmallow. Marea sa schimbare a fost interfaţa Material Design, care avea să se păstreze ca influenţa chiar şi în anul curent, 2020. Alte noutăţi le aflaţi în articol.

Android Lollipop, cunoscut şi ca Android L pe parcursul developer beta-urilor este a cincea mare versiune de Android şi versiunea totală cu numărul 12. O perioadă a fost poreclit şi Lemon Meringue Pie. A cuprins release-uri între Android 5.0 şi 5.1.1. Marea noutate este noua interfaţă bazată pe Material Design. Dorinţa a fost de a imita o hârtie pe care sunt aplicate culori. Ideea de Material Design e inspirată de la sistemul de "cards" din Google Now.

Designul implică multe layout-uri pe bază de grile, animaţii responsive şi tranziţii line. Are efecte de adâncime, iluminare şi umbre mai proeminente. Material vrea să reproducă lumea fizică, suprafeţe şi margini, ca şi cum ai putea atinge în lumea fizică ce e pe ecran. Toate aplicaţiile Google şi apoi toate aplicaţiile third party au început să adopte Material Design.

O altă noutate o reprezintă notificările care puteau fi accesate din lockscreen şi afişate în aplicaţii printr-un banner în zona de sus a ecranului. Notificările individuale puteau fi afişate în cards care se potriveau cu Material Design. Seriile de notificări se puteau grupa în funcţie de aplicaţia care le-a generat. Pe lockscreen notificările apăreau ca niște cards şi mai existau şi "Heads up notifications", afişate ca bannere mari sus, cu butoane de acţiune la pachet.

Google a făcut şi modificări "sub capotă", prin trecerea la Android Runtime (ART) în loc de Dalvik pentru a îmbunătăţi performanța aplicaţiilor. Un preview al tehnologiei apăruse încă din KitKat. ART este un runtime cross platform, care suportă arhitectura x86, ARM şi MIPS, atât în medii 32 bit, cât şi 64 bit. Faţă de Dalvik care suportă compilare Just în Time, aici trecem la compilare a aplicaţiei la instalare, iar aplicaţiile sunt exclusiv rulate din versiunea compilată.

Am primit şi un mod Do Not Disturb adăugat notificărilor, vital până în ziua de azi. Zona Recents a primit un design ceva mai 3D, arătând ca un set de cărţi de joc, iar fiecare aplicaţie putea afişa multiple cards în meniul Recents, cam cum facem cu taburile unui browser. Zona de multitasking/recents este un carusel vertical de cards. Lollipop a adus noutăţi şi pentru dezvoltatori: peste 5000 de API-uri noi adăugate pentru utilizarea de către aplicaţii. Puteai salva poze în format RAW pentru prima oară.

S-a umblat mult şi la consumul de baterie, printr-o serie de optimizări cunoscute drept "Project Volta". El aduce la pachet noi moduri Battery Saver, API-uri care ţin anumite aplicaţii în standby până ce pot accesa WiFi şi un sistem de batch-uri pentru task-uri, în încercarea de a reduce cât mai mult timpul în care aplicaţiile consumă energie şi accesează reţele. Există şi o funcţie de predicţie a numărului de ore de autonomie pe care le mai avea telefonul, o noutate pe Android.

Mai apare şi Smart Lock, care permite configurarea unui terminal încât să nu fie deblocat cu PIN sau pattern, ci prin proximitatea unui device cu Bluetooth sau tag NFC. Pe viitor puteai să deblochezi telefonul cu o brăţară de fitness de exemplu său ceas inteligent. Comenzile vocale Okay Google puteau fi antrenate în setări, încât să funcţioneze doar cu vocea ta. Acum puteai spune "Ok Google" şi când telefonul era în standby. Putem crea şi un cont Guest dacă îi dădeam telefonul în mâna altă persoană sau unui copil. Puteam face şi Screen Pinning, putând da "pin" unei aplicaţii anumite pe homescreen. Puteţi da pin aplicaţiei din zona de Recents/multitasking

Primeam şi Ambient Display, o funcţie prin care se afişa informaţie utilă pe lockscreen fără a porni ecranul. Un fel de rudă cu Always On Display. Android Beam a primit acum o integrare mai puternică în OS, permiţându-vă să partajaţi orice tip de fişier spre alt dispozitiv Android. O altă noutate e faptul că după ce repornesti telefonul o să ai în continuare aplicaţiile deschise în Recents, aşa că poţi să revii unde ai rămas.

Google a umblat şi la tastatura virtuală, scoţând acele delimitări şi linii care separau butoanele, pentru un look mai curat şi aerisit. Avem şi suport pentru input emoji dedicat, buton de search şi asistentă în mai multe limbi. Zona Settings a primit o foarte utilă bară de Search, în vreme ce audiofilii primeau suport pentru audio cu latență scăzută. Easter Egg-ul acestui OS era un soi de Flappy Bird.

Terminale reprezentative pentru acest OS sunt următoarele:

Nokia N1

Nokia N1 a fost prima tabletă a companiei finlandeze, care a sosit în 2014, surprinzând ceva lume prin adoptarea de port USB-C, o noutate la acea vreme. Avea clar alură de clonă iPad Mini şi adopta infamul procesor Intel Atom. Ca dotări era destul de modestă, dar venea cu un Z Launcher interesant, pe bază de gesturi. Nu era chiar cea mai arătoasă, având muchii foarte groase, dar era destul de performantă. Era bună şi de jocuri şi de playback multimedia. Faptul că nu a avut succesor arată totuşi că Nokia a încercat doar un experiment.

Samsung Galaxy S6

Samsung Galaxy S6 a reprezentat un mare salt în calitatea materialelor pentru Samsung. A fost marele moment al trecerii la sticlă, la un feeling premium şi la muchii ceva mai curbate. Telefonul nu a îmbătrânit deloc rău şi arată bine şi în ziua de azi. TouchWiz evolua mult în 2015, deşi viaţa sa începea se apropie de final, pentru că urma epoca Samsung Experience. Făcea selfie-uri foarte bune şi faţă de senzorul de puls imprecis de pe Galaxy S5, reuşea să livreze rezultate ceva mai coerente.

Samsung Galaxy S6 Edge

Primul telefon cu margini mult curbate ale ecranului şi cel care a dat startul unui trend care a generat sute de modele este acest Galaxy S6 Edge. A influenţat toate telefoanele Samsung care au urmat şi le-a definit muchiile. Era un telefon similar cu S6 privit din spate, dar în faţă avea o identitate proprie, unică în 2016. Mă uit peste filmările acestui telefon şi zic că nu se fac de râs nici azi.

Avea un preţ pe măsură totuşi, mai mare decât la Galaxy S6 şi îi lipseau aspecte precum certificare IP68, slot microSD, radio FM, difuzoare stereo. Ştiu oameni care îl mai păstrează de colecţie şi chiar îl folosesc, de nostalgie. Şi acum e poate cel mai luminos telefon testat la Mobilissimo, cu 933 LUX cu reglaj special la soare.

HTC One M9

HTC One M9 poate fi numit telefonul reprezentativ pentru momentul când lucrurile au început să meargă prost pentru HTC. Între scandaluri legate de supraîncălzire şi un design neinspirat din metal, care nu schimba mare lucru de la HTC One M8, taiwanezii îşi cam pierduseră inspiraţia. Conformismul prin trecerea la o cameră de 20 MP cu senzor Toshiba a îngropat acest produs, după ce ideea de "mai puţini pixeli, dar Ultrapixeli" ajutase HTC să se diferențieze de mase.

Snapdragon 810 se încălzea groaznic, dar Lollipop şi HTC Sense 7.0 făceau o echipă bună pe partea vizuală. Ecranul era deja cam la fel pentru al treilea an la rând, iar camera nu avea stabilizare. Bateria a fost groaznic de slabă la testele noastre şi ecranul nu era luminos.

Motorola Nexus 6

Motorola a primit o şansă de a produce un Nexus în noiembrie 2014, ocazie cu care a inaugurat Lollipop. Rezultatul părea un gigant al vremii, la aproape 6 inch în diagonală. Nu era chiar comod, iar formatul nu era pentru oricine. Nexus 6 stătea OK la acustică, făcea un Macro superb şi administra notificarile inteligent. Camera era destul de bună, dar nu stabilea recorduri pe piaţă. Stabilizarea optică era un upgrade necesar pentru seria Nexus. A fost foarte greu de găsit în România.

Samsung Galaxy Note 5

Cunoscut ca "telefonul de dinainte de dezastru", adică de Note 7, acest Galaxy Note 5 era ca în fiecare an extensia logică şi pătrăţoasă a Galaxy S-ului din acel an. În acest caz era un Galaxy S6 mai mare şi mai pătrăţos. Spatele său curbat pe margini era foarte stilat şi arătos, iar rama era din aluminiu Seria 7000, acolo unde toţi foloseau Seria 6000.

Ecranul a fost foarte luminos, iar stylusul a primit aplicaţii simplificate pentru desenat, luat notiţe, scris pe ecran. Aveam şi un scrapbook unde adunam decupaje şi conţinut. Puteam şi sublinia pe PDF-uri şi face selecţii multiple de text şi fotografii ţinând apăsat pe butonul de stylus. Captura low light era puţin sub rivali, dar mult peste Note 4.

LG G4

LG G4 a încercat să spargă normele materialelor folosite pe telefoanele mobile, punând piele de viţel pe spate. Nu metal, nu sticlă, nu ceramică, piele de viţel. Se simţea plăcut ca textură, dar uzura intervenea după o perioadă lungă şi era vizibilă pe acea piele. Avea şi o cameră de calitate şi o autonomie nu prea bună. Nu filma aşa bine cum poza şi era masiv faţă de flagshipurile anului 2015. La captura low light a făcut senzaţie.

LG G Flex 2

LG era pusă pe experimente în 2015, cu un telefon care se putea îndoi, dar nu se rupea şi mai avea şi capacitatea de a se "vindeca" singur după zgârieturi. Scădea diagonala la 5.5 inch faţă de cei 6 inch ai predecesorului şi primeam şi filmare 4K şi autofocalizare laser.

LG G Flex 2 era mai degrabă un prototip şi experiment, care nu s-a produs în multe unităţi şi a fost greu de găsit. Avea baterie slabă şi ecran slab, se supraîncălzea, dar filma şi poza foarte bine, chiar şi noaptea.

Huawei P8

Totul a început de la acest telefon. Apelativul Ascend a fost lăsat în urmă şi Huawei a început de la zero cu Huawei P8. Toată lumea îl poreclise iPhone-ul cu Android şi a fost primul telefon cu CPU Kirin destul de puternic. Era cam modest la baterie, dar avea ecran de calitate şi chiar şi în 2015 făcea din noapte zi cu modul Super Night. Stabiliza binişor, dar la video încă mai era de lucru.

Lipsa de 4K era un mare neajuns în 2015, când deja toţi aveau funcţia. Huawei încă rămânea la metal, când toată lumea trecuse la sticlă, dar rezultatul a fost apreciat pentru minimalism. Amintim şi de Huawei P8 Lite, un best seller în anul 2015 în România.

Sony Xperia Z5

Sony Xperia Z5 a debutat în toamna lui 2015, dar noi l-am testat abia la început de 2016. Telefoanele Sony au ajuns destul de greu la noi în acea perioadă. Era poate cel mai auriu telefon văzut de mine, ca un lingou veritabil. Nu el era flagship-ul real, ci modelul 4K Z5 Premium.

Totuşi se remarca prin ecranul clar şi luminos, filmarea excelentă, acustica de top, cu o tonă de opţiuni şi performanţă bună la jocuri. Din păcate era foarte pătrăţos şi tăios în palmă şi suferea de supraîncălzire gravă. Avea un Snapdragon 810 care a tot suferit de acest necaz. În low light nu prea conta şi avea şi probleme cu focalizarea la closeup.

Sony Xperia Z5 Premium

Primul telefon cu ecran 4K nu se uită, chit că era doar un experiment. Unul rezistent la apă şi praf, care arată uimitor pe auriu-verziu, dar era şi el tăios în palmă, foarte angular. Se încingea foarte rău, inclusiv dacă ţineai camera activată câteva minute mai mult.

Xperia Z5 Premium făcea parte dintre acele modele cu multe funcţii AR în cameră şi încerca din greu să fie unic, dar a sfârşit prin a fi doar experimental. Rezoluţia 4K se aplica doar la video-uri vizionate evident şi ca să vă faceţi o idee de cât de mult a riscat Sony, nici măcar în ziua de azi nu au intrat telefoanele 4K în mainstream.